Educatie

Îmi voi permite să atac un subiect la ordinea zilei, fără să fac alte comentarii în afara celor legate de propria-mi experiență de om de știință în Canada anilor ’80-’90. Gândurile pe care le aștern au fost provocate de o femeie care pretindea că a fost agresată sexual ȋn anii ’90 de un cunoscut al … Citește mai mult

Drumul cafelei (3)    Tot în secolul al XVIII-lea, cafeaua ajunge până în cele două Americi datorită unui căpitan francez de infanterie care a adus cu el o mică plantă în lunga sa călătorie peste Atlantic. La 1773 cafeaua este proclamată băutură națională în S.U.A., devenind băutura preferată la micul dejun.    În 1822, în … Citește mai mult

1.Tălmăciri… Robert Desnos   (1900, Paris – 1945, Theresienstadt Ghetto, Cehia)   BROSCUŢA CU CONDURII SPARŢI   Broscuţa cu condurii sparţi A cerut milă de la tei Cu care frunze poţi să-mparţi Când darnic se desfoaie ei Ciupercile i-au dat mai ieri Tot puful pălăriilor Iar veveriţa patru peri Din blană… Bălăriilor Li s-a cerut … Citește mai mult

Principala problemă a antreprenorilor (sau despre planul financiar) (1)    „De ce investesc firmele? În principiu, firmele cumpără bunuri de capital în momentul în care se aşteaptă ca această acţiune să le aducă un profit-ceea ce înseamnă că vor obţine venituri mai mari decât cheltuielile făcute pentru investiţie… Investiţiile sunt un risc asumat pentru viitor, … Citește mai mult

   Lumea este cornul abundenței. A primi ce nu vrei este tot a primi. A nu primi ce vrei este abstinență. Dacă vrei să fii mulțumit, orice lucru sau lipsă a lui este suficient/ă pentru a simți mulțumirea. Dacă vrei să nu fi mulțumit, orice lucru sau lipsă a lui este suficient, îndestulătoare pentru a … Citește mai mult

Un cetățean fără gândire critică nu e un cetățean, e un corp inert, iar analistul şi comentatorul de politică externă care nu îndrăznește să pună în discuție diversele narațiuni nu analizează nimic: e inutil pentru a explica realitatea.   28 aprilie…  Zilele trecute, atenția publică a fost solicitată spre cazul Bulgariei, unde, în urma ultimelor … Citește mai mult

   Cum am mai vrea să ne fi clădit zidurile iubirii în jurul unor oameni, locuri sau întâmplări, când știm ce am avut ori ce-am fi vrut să mai avem: putere, abilități, înțelepciune, pentru a fi împăcați cu trecutul? Știm ce am lăsat pe unde am trecut și vedem că unele dintre acestea le mai … Citește mai mult

Nu mi-au plăcut niciodată zilele ploioase. Simt cǎ odată cu șuvoaiele de apǎ se scurge și energia mea, iar cerul fără soare mǎ sufocǎ. Nu pot sǎ respir când plouǎ; vara stau în cel mai întunecat colț al casei ca nu cumva sǎ mǎ surprindă vreun trăsnet, iar iarna stau cu ochii lipiți de geam … Citește mai mult

am un jurnal zilnic în care notez temperatura îngerului meu, niciodată nu este aceeaşi, uneori suferă din pricina curentului aşezat între umărul meu stâng şi vuietul salvării de noapte care transportă sinucigaşi… * 27 aprilie… Am văzut aseară, la Digi24, interviul cu Gabriel Liiceanu. Un filosof vine și pune un diagnostic corect momentului, clar, în … Citește mai mult

Cheia din palma oricui    Mila nu este între cele lui Dumnezeu plăcute. Doar o virtute… E modul în care își împlinește iubirea menirea. De-o ai, în mână ții o cheie de la rai, le spuse profesorul copiilor în clasă.    Băiatul mărunt, prost îmbrăcat, bălai, ce-n spate sta la masă, prinse grai: Deși mamei … Citește mai mult

Un document ce cuprinde informaţii privindu-i pe angajaţii Primăriei din Târgovişte, din perioada începutului de secol XX şi până prin 1925 precizează că secretarul George Dragomirescu, născut la Târgovişte în anul 1866, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti şi fost profesor la Gimnaziul „Ienăchiţă Văcărescu”, fusese numit în funcţie la 1 octombrie 1903, oferindu-i-se … Citește mai mult

Sindromul Stockholm    Ne învățăm și cu răul, nu numai cu binele. Devine intrinsec legat de viața noastră. În comunism, stăteam la cozi interminabile, uneori fără să știm dacă aduceau la alimentare vreo gheară sau o bucată de brânză. Parizerul acela roz – un pic vișiniu – ni se părea o gustare nemaipomenită, cu pâine … Citește mai mult

   De la începutul invaziei rusești din 2022, c. 200 000 de militari ucraineni au beneficiat de un tip de pregătire de luptă în sistem NATO, în diverse țări ale alianței. Încă din primii ani ai războiului, au început să apară critici din partea ucrainenilor că tacticile NATO nu țin cont de realitatea războiului modern. … Citește mai mult

Desenul, călătoriile lui    Desenul, gestul de a mă desface în linii croșetate mereu infinit, mă apropie firesc de momentele calde ale apropierii de teritoriile visului, vis mereu prelungit în ceea ce se lasă așezat în (ne)definitul crochiu, în ritualuri ale rememorării și ale retrăirii acelor semne și secvențe care au refuzat să mă părăsească … Citește mai mult

Unu Mai sirop ca mine nu a existat       De 1 Mai și de 23 August tata mă lua la terasă. Defila el ce defila, împreună cu colegii dar apoi musai la terasă. Bere, șpriț, mititei, crenvurști cu muștar și sirop. Siropul numai pentru mine. Nu știu dacă la terasele alea se inventaseră limonada … Citește mai mult

   De când îmi ronțăi pensia într-un sat de pe malul Dunării, nu mai știu ce fel de joacă este la modă prin cartiere. Pe aici, prin sat, nu prea mai sunt tineri, majoritatea fiind plecați, cu părinții, prin Europa. Nu puțini, probabil, vor deveni cetățenii altor societăți. Cei rămași, butonându-și smart-urile, lunecând pe ulițe … Citește mai mult

   Salutări primăvăratice, de pe unde mă mai poartă pașii în această perioadă plină de dinamism! Trăim vremuri de o efervescență tehnologică fără precedent, în care, lună de lună, o nouă versiune de ChatGPT, Claude sau Gemini ne smulge câte un strigăt de uimire. Vedem astăzi mașinării capabile să treacă examene de barou, să diagnosticheze … Citește mai mult

Vorbe din cotidianitatea medie 69. Niciodată n-am ratat spectacolul unei împrimăvăreri. De mic, din copilărie, ca mulţi dintre voi, poate toţi, când soarele mai prindea putere, când frunzele copacilor se înverzeau, când dădeau bobocii, eram afară. Mi se părea că toată revoluţia naturii, petrecută sub ochii mei şi parcă la dorinţa mea, se face numai … Citește mai mult

Zâmbetul ni se schimbă într-o lipsă de expresie interioară, ca și cum spiritul ar fi un vas din care fericirea se scurge prea repede, neputând să dureze. Un vânt umed mișcă iarba de la marginea autostrăzilor neterminate. Tălpile noastre plescăie prin noroiul lipicios și negru. Nu vă așteptați ca zăpada să fie atât de moale? … Citește mai mult

5.frica de sub Tâmpa   nu gîndul că nici o zi nu seamănă cu cealaltă mă înspăimîntă ci faptul că ori de cîte ori repetiția va începe niciodată muzica nu va exista muzica, mai cu seamă, ar fi ca Louis, copilul divin al (în cazul de față) celuilalt Bruckner, care ar refuza să se nască … Citește mai mult

  Îmbăierea   Ținându-se de nas, mama râde-nfrântă. Se miră, stinsă-n glas – ce iz! ce duh cuvântă!   Voioasă, ca un ananas, rebela fără cauză   întârzie în apă – săpunul – o meduză. Iar cea care înțeapă e prețioasa scuză.   Nu poate fi amar, dar nu în zadar! Are propriul înțeles, nu … Citește mai mult

când ai privit ultima dată norii? există atât de multe tipuri de nori     nori denși prin care nu vezi nimic și nori subțiri care abia stau să nu se risipească nori joși pe care parcă îi poți atinge dacă sari și nori înalți la care doar avioanele ajung nori care parcă stau în … Citește mai mult

   A mai trecut o Înviere. El nu a apărut. Poate nu e timpul, poate nu e cazul, încă. Poate că nici nu trebuie să vină, poate că El învie pentru fiecare în parte. Poate că e în vremelnica flacără a lumînărilor pe care o lăsăm să se stingă sau o prelungim în candela dinspre … Citește mai mult

Vedere cu solzi, de Ohara Donovetsky, Editura pentru Artă și Literatură    Viața amestecă și amplifică poveștile fiecărui corp care îi traversează vârstele, încăperile și vremurile încăpute în aceste alcătuiri ale ei. Viața își asumă, își adaugă toate aceste corpuri și le mută permanent în cuvintele în care îi sunt făcute vizibile mișcările împreună cu … Citește mai mult

Beth și Maxime    Beth iubea ploaia londoneză. Griurile ei metalice. Ceața care acoperea, precum o mantie grea, multe dintre zilele orașului. Îi plăcea să creadă despre ea că este copilul Londrei și că orașul o va proteja de orice rău posibil. În ziua în care l-a întâlnit pe Maxime avusese încă de dimineață presimțirea … Citește mai mult