În grădina mea s-au înmulțit toporașii. Un covor de asemenea minuni… Sunt mici și violeți, dar s-au răspândit peste tot, vioi și delicați, ca niște firimituri de cer, cum scria poeta Magda Isanos. Sămânță bună… Așa și cu oamenii. Cei care se țin de treabă aruncă rădăcini mai departe, cei care au setea de a visa, de a vedea lume, sete de cunoaștere merg mai departe. Nu se mulțumesc cu un singur răspuns și acela probabil copiat de pe Wikipedia, compară, reconciliază.
Am trăit în trei țări. Dragostea a fost cea care m-a făcut să emigrez în Marea Britanie, o dragoste pământească pentru un englez care nu s-a lăsat până nu s-a căsătorit cu mine și una lingvistică, care începuse mult mai devreme, din anii de școală. O intuiție, aproape, a tatei, profesor de română la liceele din oraș, el ne-a cumpărat și mie și lui Sorin (acum profesor universitar la Universitatea din Edwardsville, Illinois), de mici, dicționare și cărți bilingve. Bieții noștri părinți recitaseră poema rusă și alfabetul chirilic, mai făcuseră și ceva franceză. Eu făceam parte din prima generație care a învățat engleză, ca întâia limbă străină, așa cum tata fusese – în familia lui – prima generație încălțată. Băiat de miner omorât într-un accident de mină…
Când mi-am dat eu însămi seama de flair-ul pe care îl aveam pentru limbi străine, m-am îndrăgostit de iluzia de a călători și a vorbi cu nativii. Instrumentală pentru bacalaureat și proiectele de cercetare din facultatea de Inginerie chimică, engleza a devenit, când am folosit-o ca interpretă și traducătoare la Combinat, pentru Primărie, pentru PHARE și Guvern sau ca profesoară de engleză la ,,Ienăchiță’’ și ,,Carabella”, un alter ego, un refugiu, o ambiție, o realizare.
Cu Spania a fost altceva, o alegere, cea a bărbatului meu, care văzuse evoluția mea ca lingvistă (tocmai terminam o licență în spaniolă și științe economice, în Cardiff) și care – pe bună dreptate – iubea clima și gastronomia spaniolă. Când după doi ani de educație în castellano (cu tintă de andalu’) în școli din Ronda, în inima Andaluciei, și copiii noștri o vorbeau fluent, misiunea era realizată. Pentru mine Spania a însemnat însă mult mai mult, nu numai tapas și Rioja, o casă al campo și timeshare pe Costa del Sol, ci o comunitate latină. Chiar și cazanul din baia de lângă patio-ul andaluz din spatele casei făcea același zgomot când se încălzea, ca și cel din casa noastră din spatele Primăriei târgoviștene. Lămâița mirosea la fel, iar vecina din blocul unde aveam un apartament cu vistas preciosas peste prima plaza de toros din Spania și Plaza del Socorro, în Ronda, făcea un brazo de gitana similar salatei noastre de boeuf, dar cu tuna. Pepenii erau la fel de savuroși, în timp ce se instala crepusculul peste un campo plin de măslini, fistic și greieri.
Ca și toporașii mei, m-am agățat de ceea ce ne lega ca gintă latină și douăzeci de ani am petrecut vacanțele școlare acolo, între candelele cu tămâie aprinsă în Semana Santa și los Reyes Magos, macii de un roșu aprins și floarea soarelui care ardea odată cu semințele din propria-i corolă, lecții de engleză la colegiul sponsorizat privat de banca locală și schimburi lingvistice cu școli din Marea Britanie și Hong Kong. O altă viață, într-o altă lume, una mai domolită de arșițe de 44-46 de grade Celsius, care înțelege conceptul de carpe diem și petrece fiecare clipă ca și cum e ultima. Trăim între două ape, spune un cântec andalu’ interpretat de virtuoși ai chitarei clasice, deasupra celebrului Tajo de Ronda, defileu cu o înălțime de aproape 100 m. Nu suntem numai o singură ființă, ci mai multe adunate într-una, cunoaștem lumea și ne identificăm cu ceea ce ne este familiar. Vrem să adunăm în suflet cât mai multe emoții, să trăim cât mai multe experiențe, momente și experiențe care ne fac să simțim că trăim cu adevărat. „Cele mai importante lucruri îți sunt la îndemână: faptul că poți respira aerul din jur, că poți vedea florile de la picioarele tale, că-ți poți îndeplini îndatoririle de zi cu zi . Nu tânji spre stele, trăiește-ți viața din plin, achită-te de partea ce-ți revine, fii convins că truda zilnică și pâinea cea de toate zilele sunt cel mai scump dar”, ne încurajează Robert Louis Stevenson.
Am ieșit din casă să îmi revăd covorașele de toporași din grădină. Acum că ziua este mai lungă, păsările din copacii falnici cântă în neștire. Am înțeles de ce m-a cuprins așa o euforie: „aveam în suflet, toporași”.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
