Timpul curgea altfel de unde am plecat eu. Colegele mele de breaslă de la ,,Cantacuzino’’ și ,,Ienăchiță’’ își aduc aminte de șerbetul servit de mama mea, nouă, în după-amiezele toride de vară. Eram niște copile care nu ne grăbeam să devenim adulți, dar destinul avea alte planuri cu noi. Strictețea era de rigueur. Mai târziu, deja studentă, tot tata, venit să citească cărți pentru o sesiune de comunicări științifice, la Biblioteca Națională, mândru de mine, m-a invitat să mănânc cu el la prânz, într-un restaurant bucureștean. Nu mă machiam, eram doar un pic dată cu ruj de culoarea buzelor. Tata a luat un șervețel și mi l-a șters. Tot el îi spusese însă domnului profesor de istorie Dincă, director cu UTC-ul la ,,Ienăchiță’’, după ce mă așteptase să ies de la un examen: ,,Am dat și bacalaureatul ăsta’’.
Înainte de a forma grupul de Târgovișteni în suflet și în gând, Sorin mă sfătuise să îmi scutur papucii de colbul Târgoviștei. Forget, adică de călătoriile de aducere aminte. ,,Dacă ne recunoaște cineva?”, m-a întrebat el. I-am răspuns că nu mi-era teamă, dimpotrivă. Am învățat carte, am făcut alte licențe, am adus programele Erasmus cu tot alaiul de schimburi de experiență și măriri de salarii ale profesorilor și directorilor târgovișteni care și-au acreditat școlile din județ și au vizitat, mai bine de opt ani, Țara Galilor și alte țări asociate cu ea, din Vest. Mobilități, proiecte, emulări…
I have come a long way. Am o carieră și o familie a mea, de care sunt mândră. Dacă nu plecam, prin căsătorie, în Marea Britanie și nu făceam trei licențe (două, în Vest), dacă nu eram de o viață interpretă și traducătoare sau nu aș fi fost prietenă cu Selina Wells de la Interlinking (Guvernul Velș) în Cardiff și nu aș fi profesat alături de ea, nu aș fi putut, în 2015, să încep să pregătesc terenul pentru aceste programe Erasmus cu Inspectoratul școlar județean Dâmbovița, ca apoi să le lansăm amândouă, la Târgoviște, în 2016. Poate aș fi avut o viață mai ușoară fără aceste întoarceri la 180 de grade. Poate aș fi fost în toate pozele colegilor mei de liceu, care au avut o viață mai liniștită, fără atâtea hopuri. Aș fi putut să zâmbesc în pozele din clasă a XII-a, pe scările liceului, în loc să arăt așa de serioasă, să îmi fac un prieten, în loc să termin liceul cu prima medie, însă așa mi-a fost scris, acesta a fost destinul meu.
Când, în anul trei de facultate, un seminarist josnic m-a picat la examenul de Fenomene de transfer (pentru că nu îi acceptasem avansurile, precum o colegă de-a mea, cu care îl văzuse neintenționat, mama, în pauza dintre scris și oral), deși fusesem singura care luase 7 la scris din tot anul de Tehnologie chimică organică, am pierdut anul. Era 1989, în loc să îmi iau un an sabatic, ca alți colegi, am dat din nou acest examen, după Revoluție, cu o profesoară (de data aceasta la Tehnologia silicaților și a compușilor oxidici), am luat zece și am terminat anul 4 șefă de promoție, cu post în cercetare, la București. Altă schimbare, alt twist of events.
Dacă directorul de la Aprovizionare (care tocmai pleca din Combinat, ca să își facă firmă proprie) nu îmi sugera să mă duc în audiență la directorul general, domnul Chiose (cu o scrisoare de recomandare de la un lector din facultate, fost coleg cu el), dacă nu dădeam examen de engleză la Protocolul Combinatului, ca apoi să rămân angajată acolo și să fac traduceri pentru atâtea firme străine, delegații și simpozioane internaționale, soarta mea ar fi mai fost aceeași? În anii aceia de evoluție profesională (când la ușă te aștepta securistul, ca să te întrebe cum a fost la Paris, la cartierul general al lui USINOR SACILOR, firmă care voia să forjeze piese pentru Renault la Combinat, sau la Stockholm, invitați de SANDVIK), toate aceste frânturi de viață au fost ca un puzzle format din bucățele care au un anumit spațiu predeterminat. La un simpozion internațional de restructurare a industriei oțelului, la care am mers ca interpret pentru directorul general al Combinatului, l-am cunoscut pe viitorul meu soț, directorul de decizie al celui mai mare combinat de oțeluri din Țara Galilor. Deciziile pe care le-am luat în momente cheie mi-au schimbat viața, nu îmi mai era frică de Sistem, mă lepădasem de mentalitatea fiicei de dizident politic.
Dacă tata m-ar fi lăsat să mă fac profesoară (,,numai profesoară să nu fi’’, mă sfătuise el, trădat de un Sistem corupt), deși Pedagogie tot am făcut, aș fi mai avut același destin? Puteam să fi lucrat în cercetare la terminarea facultății, fiecăruia însă îi este dat să trăiască ceea ce îi este hărăzit. Nu numai pe baza unei meritocrații, care joacă un rol special, ci și al curajului (uneori puțin inconștient, pentru că nu avem un glob de cristal în care să ne ghicim viitorul și nici viața nu ne oferă garanții) și al credinței că efortul intelectual îți va fi, în final, răsplătit.
M-am dus cu tot sufletul înainte, mai am încă încredere în oameni buni. Știți expresia aceea ,,a-ți pune sufletul pe tavă?’’ Riscant… Am nevoie de curaj la tot pasul, din mers trebuie să filtrez ceea ce este bun și de valoare, să iau decizii corecte. Time is of essence, ne asigură autorul ,,Traiectoriilor implacabile” … ,,În interiorul destinului, dialogul jucăuș, negocierea duioasă, îndoiala alintată, nesiguranța intelectuală, pirueta retorică, eschiva politicoasă, grimasa diplomatică și cochetăria filosofică lipsesc cu desăvârșire. La fel și răgazul plăpând pentru contemplație.” Curajul de a scrie și acela de a vorbi răspicat și cu dicție, le-am cultivat.
Nu mai sunt Iuliana din poză, din vara aceea petrecută la grădinița din Gheboieni, satul de unde era mama mea, dar chiar și atunci privirea mea de copil timid avea scânteia dorinței de a putea – într-o bună zi – spune adevărul.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
P.S. – Dulcea pasăre a tinereții…
Vineri, 6 iunie 2025, va avea loc revederea de 40 de ani pentru absolvenții Liceului „Ienăchiță Văcărescu’’, clasele a XII-a A, B și C (promoția 1985, matematică-fizică). La ora 14.00-întâlnirea în curtea liceului; la ora 16.30-anii de liceu vor fi rememorați la restaurantul ,,Solarino’’… Organizator: Nenciu Valentin – 0722 30 66 54…
Facebook
WhatsApp
TikTok
