Și totuși
Spală-ți masca
lipită de chip, nu-i
lăsa decât pe îngeri
să-ți vadă lacrimile
la final de zi.
În ce lume trăim! Obscen e,
acum, să-ți dezgolești
sufletul, să crezi că cineva
mai poartă mânuși sau
catifea în voce, să fii convins
că două brațe sunt sprijin,
nu cătușe.
Scandalos e să mai crezi
în ordine, principii, Oameni,
în idealuri și speranțe, în șansa
de a ne trezi, în limpezime.
Și totuși…?
Alegerea – ulei pe pânză, de Erica Oprea…
Aviație
Porniți la drum
fără busolă, soldați-copii
pe-al vieții front, ne aruncăm
din zbor în mare, sperând
să învățăm să înotăm.
E-un cer fără de stele
deasupra și dedesubtul
nostru, sunt urme de
străbuni prin constelații, iar noi,
mereu copii, ne rătăcim printre
ale cronologiei ample noduri.
Suntem captivi, suntem capcane,
suntem străini printre cleioase
amintiri, ne recompunem, ne
compunem, ne trasăm în versuri,
dar, oricâte rânduri am parcurge,
ceva rămâne veșnic agățat
de Cer.
O mână de pământ
Vrem totul. Ne aruncăm
din inerție în goana după ceea
ce ei ar vrea să fim și să dorim,
fugim după himere și ne rătăcim,
vis după vis, de cine suntem
noi cu-adevărat. Potrivnică
e lumea asta pentru spirite
bătrâne, idealiștii-s exilați
în corporații, copiii zboară,
carcasele rămân. Ne mor
poeții, vopseaua se usucă
pe paletă, se stinge muzica
din glas și nouă nu pare
să ne pese, orbiți fiind
de ultimul can-can.
O lume moare. Cedăm inteligența,
ne pierdem timpul comentând în van,
ne pierdem viața din privire și
lacrimile seacă, de-atâta împietrire.
Am mai rămas o mână de pământ.
Suntem bătrâni înmormântați
în propriul trup.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
