REFLECȚII ACTUALE – Victor MIHALAȘCU – O scrisoare de la un prieten… Răspuns…

Dragă Victor,

   Minunată surpriză! Zic iar: în așa zile locuite de restriște și lehamite, când deșertăciunea deșertăciunilor iese dintre filele Bibliei și ne caută peste tot, lucru rar să ai chef nu doar să stai de vorbă cu o carte, ci să și scrii despre ea.

   Arheologia critică pe care-ai realizat-o pe terenul lui Nietzsche oferă și noi sugestii de explorare. Cu atât mai mult are valoare. Am sesizat zări noi, care până acum nu mi-au făcut cu ochiul. Bag seamă că ești îndrăgostit (și) de Nietzsche. M-ar bucura dacă ai dezvolta aceste idei într-o carte. Ești foarte riguros, ai chemarea aventurii ideatice, condei sprințar și tezaur de informații.

   În urmă cu puțin timp, la o festivitate în care mi-au pus în cârcă Titlul de Cetățean de Onoare al județului, cineva mai puțin inspirat m-a întrebat cum se explică faptul că, pensionar fiind, n-am astâmpăr. Citesc, scriu, particip la multe activități. I-am spus că nu sunt o excepție. Am pronunțat acolo numele unui prieten băcăuan, 86 de ani, și pe al tău. Le-am spus, de pildă că, și datorită discursului tău antreprenorial/de economie, nepotul meu din clasa a VI-a investește în firme americane (este… acționar la două dintre ele), cumpără bitcoin, face profit, poate face analiza de risc a pieței etc.

   Ceea ce facem noi, din pasiune, desigur, ține trează aventura viului din noi, dar poate folosi și altora.

    Îți mulțumesc, dragă Victor. Cine știe, poate că voi face și cinste într-o bună zi! Cu aleasă prețuire,

                                                                                                                                 Ion Fercu

Ion Fercu este poet, prozator, eseist, publicist, ziarist, cronicar literar, a publicat mai multe lucrări literare sau cu tematică ideatică, printre cele mai recente fiind cartea „Nietzsche, sihastrul din noi”.

Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.

 

                                                                              *

 

POST SCRIPTUM…

 

   Prietenul nostru de la Gazeta Dâmboviței, scriitorul, profesorul, publicistul Liviu ANTONESEI publica în mai 2024, în rubrica de fiecare luni, Semnele timpului (pe care o găzduim, onorați de colaborarea cu unul dintre tot mai puținii intelectuali de elită de azi), textul de mai jos…

 

A apărut „Nietzsche, sihastrul din noi”, de Ion FERCU

 

   Cu excepția excelentului roman Dac-aș fi Dumnezeu (2020), scriitorul Ion Fercu a publicat în ultimii șase ani numai literatură de idei: Prin subteranele dostoievskiene (2018), Cuvintele și carele de foc, amplul dialog la care îl provoacă Marius Manta, iar acum această carte dedicată lui Nietzsche. Peste 1400 de pagini… Dar nu asta contează, ci fervoarea cu care scriitorul își prezintă viziunea despre lume, dacă vreți Weltanschauung-ul. Ca și celelalte două, și această carte se citește sub presiune, cu aceeași fervoare investită de autor în scris. Public mai jos prezentarea sintetică de pe coperta a patra și textul introductiv al cărții. Lectură plăcută! Nu mă refer numai la acest scurt semnal!

   Urmând o sugestie a lui Liviu Antonesei, ,,Nietzsche, sihastrul din noi” este un eseu enciclopedic. Trecând prin purgatoriul locuit de trei încercări – ,,Prejudecățile, infern și provocare eternă”, ,,Prăbușiri și iviri de lumi”, ,,Supraomul versus Cyborg” –, discursul, întemeiat în orizonturi înstăpânite de metafizică, mitologie, religie, psihologie, literatură, istorie și hermeneutică, urmează un fir al Ariadnei care dorește să trezească viul moleșit al inocenței din noi, anunțând, prin vocea acestui ,,Hamlet al filosofiei” (Aura Christi), zorii sfârșitului mumificării existenței. Suntem invitați la un ospăț metafizic în orizonturile voinței de putere, nihilismului, eternei reîntoarceri a aceluiași, supraomului, dreptății, adevărului și viitorului speciei umane.

     ,,Sihastrul din noi” e cel care a încurajat neliniștea limitelor, a încercat să îmblânzească haosul, a umanizat infinitul, ne‑a sugerat să credem că putem fi proprii noștri eroi, a inaugurat cea mai faimoasă bancă de date pentru furia metafizică și ne‑a făcut cadou spaima de a fi rămas orfani de Dumnezeu și de sens. Nietzsche al acestui volum, însoțit/ adorat/ hulit de mari spirite ale umanității, face naveta între prăpăstii și piscuri, lăsând în urma sa incendii ideatice oblojitoare, pârjolește totul ca un zeu răzvrătit, beat de chemarea inocenței unei noi Faceri, stă cu ochii la beregata Lumii, șoptindu-i, aidoma unui Don Juan al Cunoașterii, o seducătoare declarație de dragoste.

În loc de vorbele obosite ale unui Cuvânt-înainte

    M-am tot întrebat… Cine este Nietzsche? Chiar, cine este Nietzsche? Sihastrul din mine? Apoi am prins curaj și am îndrăznit. Cred că Nietzsche este sihastrul din noi. A fost inventat și inclus în ediția portugheză a dicționarului Michaelis cuvântul pelé, ca adjectiv, definind ceva ieșit din comun: excelența. Exact ca Pelé. Cred că în dicționarele subconștientului nostru ființează deja, ca sinonim al unui nonconformism imperial, al atitudinii care vrea să reașeze totul într-o altă matcă a supraviețuirii, un cuvânt plămădit din zvârcolirile metafizice ale sihăstriilor nietzscheene. Nietzsche face naveta între prăpăstii și piscuri, lăsând în urma sa incendii ideatice oblojitoare, pârjolește totul ca un zeu răzvrătit, beat de chemarea inocenței unei noi Faceri, stă cu ochii la beregata Lumii, șoptindu-i, ca un Don Juan al Cunoașterii, o seducătoare declarație de dragoste. Întorcându-ne sufletele pe dos, pășește peste ruinele idolilor istoriei aidoma unui Gulliver al îndrăznelilor care crede că, renunțând la ispititoarea/ dulcea otravă a nostalgiei acelui Et in Arcadia ego, am putea croi orizonturi în care viul din noi să divorțeze de vestejirile sale. Pârjolitor fără sfetnici, doar c-un Zarathustra inventat ca prevestitor, Nietzsche vrea să-l înstăpânească pe Om într-un imperiu în care el singur va fi sarea pământului, fără nicio consiliere din ceruri sau din subteranele altor idoli. Nu roagă, nu poruncește. Tună și fulgeră doar pentru a fi auzit. E un Poseidon care stârnește talazuri cotropit de bucuria trezirii umanului moleșit din adâncurile inocenței noastre. Prăpădelnic vindecător care nu mai găsește leacuri pentru rănile vechi ale pustiului din noi, Nietzsche nu ne spune însă nimic despre rănile care ar putea înmuguri în lumea ivită din zămislirile lui. E vraciul ideal care, sosit lângă patul agoniei noastre, ne mărturisește în chei aforistice că n-are în trusă decât un singur instrument programat să ne tot spună că leacul locuiește chiar în noi. A încurajat neliniștea limitelor, a încercat să îmblânzească haosul, a umanizat infinitul, ne-a sugerat să credem că putem fi proprii noștri eroi, a inaugurat cea mai faimoasă bancă de date pentru furia metafizică și ne-a făcut cadou spaima de a fi rămas orfani de Dumnezeu și de sens. Incendiile aprinse de Nietzsche în inima spiritului nostru sunt vii și astăzi. Unele dintre acestea poate că ar trebui stinse; altele, dimpotrivă, întreținute. E dificil să fii pompierul de serviciu în universul lui. Ești hulit/ premiat și când stingi, dar și EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE 9 când încurajezi unele vâlvătăi. Să stingi totul ar fi o catastrofă. Să lași în viață toate incendiile ar fi ca și cum ți-ai face un abonament pe viață la hula multora. Musil mi-a râs în bot, spunându-mi că Nietzsche este aidoma unui parc deschis publicului, dar în care nu intră nimeni. Are și Musil botul lui, așa că, arătându-i-l pe Nietzsche stând nas în nas cu Marele Cyborg, l-am persiflat întrebându-l dac-ar prefera compania unui zgomot tehnologic de tinichea inteligentă sau statutul de vizitator al unui parc în care n-ar risca să fie maimuțica specializată în giumbușlucuri de pe umărul ruginit al unor drăgălași cyborguți. Îmi place când Aura Christi zice că Nietzsche este un Hamlet al filosofiei. Iar atunci când aceasta se întreabă seducător – „Cum e să pășești și să locuiești dincolo de limită? Dincolo de ultima limită? Și asta toată viața!” –, păcătosul meu gând își investește căutările tot în universul acestui Prinț al marilor împotriviri și prăpăduri metafizice. Are Nietzsche viitor? Va fi un incendiu căruia niciun căpcăun al istoriei nu-i va putea ostoi chemarea de a ne îngâna persuasiv imnuri de reînnoire rostite de pe piscurile ruinelor? Unii se nasc după moarte, zicea el, răspunzând la această întrebare. N-am avut niciodată amintiri despre viitor, dar presimt că ecourile provocărilor nietzscheene nu se vor stinge curând. Apariția în granițele viitorului de lângă noi a unui pericol deghizat în seducții tehnologice, sfidător de Om, ar putea justifica supraviețuirea multor îndrăzneli nietzscheene.