REFLECȚII ACTUALE – Victor MIHALAȘCU – Altfel, despre prețuri (2)

O încercare de aplicare a metodei filosofice a recesivității la categoriile economice

   M-am întrebat adesea dacă cele două noțiuni economice importante în orice analiză teoretică, cererea și oferta, sunt recesive în sensul dat de Mircea Florian și care este locul și rolul prețului (problema așa-numitului termen al treilea din triada cerere, ofertă, preț). Cererea și oferta sunt două noțiuni fundamentale corelative care nu lipsesc practic din niciun tratat de economie politică ori de antreprenoriat.

   Definesc cererea ca fiind cantitatea dintr-un bun economic ce se achiziționează de către cumpărători cu scopul maximizării satisfacției într-o perioadă de timp la diverse niveluri ale prețului unitar, iar oferta ca fiind cantitatea ce se supune vânzării într-o perioadă de timp la diverse niveluri ale prețului unitar de către producători cu scopul maximizării profitului. Este practic unanim acceptat că la baza acțiunii economice și, în general, a acțiunii sociale stă principiul cost – beneficiu. Acesta este strâns legat de principiul raționalității economice aplicabil deopotrivă consumatorului individual sau colectiv și, respectiv, producătorului / investitorului / întreprinzătorului datorită rarității resurselor.

   Modelul cererii reflectă relația de regulă indirectă dintre cantitatea cerută și prețul mărfii – celelalte variabile precum veniturile ori prețul altor mărfuri fiind considerate constante.

   Analog, modelul ofertei reflectă relația de regulă directă dintre cantitatea pe care producătorii doresc să o vândă și prețul mărfii – ceilalți factori precum costul ori politică fiscală a statului fiind considerați constanți.

   Prețul este definit de regulă ca fiind suma de bani cedată de cumpărător vânzătorului în schimbul cumpărării unei/unor mărfuri (materiale, servicii, informații etc.) de folosință curentă sau îndelungată, de lux etc. În economia de piață acestea sunt considerate prețuri libere, formate fără intervenția statului, spre deosebire de cele prețurile administrate.

   Prețurile libere stau la baza concurenței dintre producătorii aceluiași tip de marfă și respectiv dintre consumatorii care vor să cumpere mărfuri de la același vânzător, libera concurență sau libera inițiativă în condițiile proprietății private predominante fiind o caracteristică definitorie a pieței și economiei de piață.

   Pe scurt, putem spune că, aplicând metoda filosofică a recesivității, cererea este dominantul, factor primar, stă înainte, determină, este prevalența și supravalență în raport cu oferta, iar oferta este recesivul, este determinatul, vine din urmă, de la cuvântul latinesc recedere, este factor secundar, este subvalență!

   Avem deci un raport de subordonare. Și totuși, factorul recesiv, deși este subordonat, are o semnificație existențială mai înaltă (asemenea materiei care domină spiritul, care este recesiv, dar care are o semnificație majoră după cum voi arăta ulterior, de producere a bunurilor destinate satisfacerii nevoilor și chiar de creare a unora dintre ele!). Dar, ne atrage atenția filosoful Mircea Florian, aceasta nu înseamnă că al doilea termen este dedus din primul! Mai mult chiar, recesivitatea este cu precădere, nu principial, ireversibilă, în măsura în care factorul dominant poate ajunge recesiv, dar faptul primordial al opoziției recesive rămâne ca un punct câștigat.

   Dar care-i locul și rolul lor în raport cu dualitatea recesivă dintre cerere și ofertă? Potrivit perspectivei neoclasice dominante în prezent (Ha-Joon Chang, „Economia. Ghidul utilizatorilor”, Editura Polirom, 2014), economia este știința alegerilor făcute de indivizi în calitate de consumatori sau producători și care, datorită resurselor limitate, trebuie să se confrunte cu numeroase costuri de oportunitate.

   Când sunt agregate prin intermediul mecanismului pieței, alegerile consumatorilor individuali cu un anumit venit având ca scop maximizarea bunăstării le spun producătorilor care sunt cererile pentru produsele lor la prețuri unitare diferite, iar aceștia stabilesc cantitatea ce o vor vinde în funcție de propriile lor alegeri raționale de factori de producție, de prețurile concurenților, etc, făcute cu scopul maximizării profitului. Practic, se întâlnesc și se confruntă cererea, oferta și prețul.

   Este o problemă de luare a deciziilor de vânzare / cumpărare, de exemplu, de către agenții economici, cum susține psihologul Daniel Kahneman în lucrarea „Gândire rapidă, gândire lentă” (Editura Publica, 2012), luare de decizii cu ajutorul gândirii intuitive, rapide și respectiv al celei raționale, mai lente; sunt presupoziții psihologice ale teoriei economice, ținând cont desigur și de incertitudinile în care se desfășoară și activitățile economice (în consonanță și cu „lebedele negre” teoretizate de către Nassim Taleb!).

Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.