Taxa pe pălării
Dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului, cu statul, omul, cetăţeanul, are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.
O altă taxă prin care s-au obţinut bani serioşi fără a se recurge la impozitul pe venituri a fost cea pe pălării care a fost introdusă în Marea Britanie de către Pitt cel Tânăr în anul 1784. Într-o ţară în care orice bărbat purta pălărie (era semn de distincţie!), impozitul aducea venituri serioase. Vă întrebaţi cum era posibil acest lucru şi cine se ocupa să verifice pălăriile fiecărui bărbat? Taxa a fost gândită cu cap (era să zic cu pălărie!) fiindcă comercianţii au fost obligaţi să obţină licenţă, iar o dată cu pălăria se elibera un ecuson care se prindea la pălărie. Nu aveai ecuson, primeai amendă! Simplu ca bună ziua! Modiştii dar şi purtătorii de pălării au încercat, cum era şi firesc, să evite această taxă, găsind tot felul de metode sau şiretlicuri cum că obiectul în cauză n-ar fi tocmai pălărie, că pălăria ar arăta altfel etc., aşa că guvernul a adăugat la lege o definiţie a pălăriei în anul 1804. Legea a funcţionat timp de 27 de ani, de la 1784 până în anul 1811, şi vă imaginaţi câte venituri a adus.
Ca să nu dăm idei, că de, se poartă iar pălăria (pălărie cu tichie era să zic!), m-am gândit la un final de poezie, o poezie romantică, „Poemul VI” de Pablo Neruda din volumul „Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare”, traducere de Ionuţ Popa. Putem spune la final, fără să greşim: jos pălăria!
„Mi te amintesc aşa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenuşie şi inima liniştită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Şi frunzele cădeau în bălţile din sufletul tău.
Întinzându-mi braţele ca o plantă căţărătoare,
frunzele îţi împânzeau vocea, calmă şi împăcată.
Artificii de veneraţie în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce şi albastră răsucită pe sufletul meu.
Îţi simt privirea călătorind, şi toamna se îndepărtează:
pălărie cenuşie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
şi săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.
Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniştite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.”
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
